BikeFest 2015

În 2012, mânată de efervescenţa momentelor BikeFest din acel an – urmărite pe Facebook, am pictat patru suporturi de lumânări cu biciclete, bucurându-mă astfel de propria mea celebrare a bicicletelor. În 2013 am fost la BikeFest, ca vizitator şi apoi, în 2014, mi-am luat inima în dinţi şi am participat ca expozant. Încurajată de atmosfera evenimentului şi mai ales, de atitudinea oamenilor pe care i-am întâlnit, în 2015 am aşteptat cu sufletul la gură să vină odată septembrie! Şi, peste toate, mi s-a oferit prilejul să organizez ateliere cu copii, având ca tematică “bicicletele”. Nu ştiu dacă vă vine să credeţi, dar acum cred cu tărie că, dacă pui pasiune, vei înfăptui exact ceea ce doreşti să înfăptuieşti. Stelele şi pinionii se aliniază cum trebuie, lanţurile se învârt ca proaspăt unse, copiii lipesc cuminţi şi confecţionează biciclete, soarele iese şi el, măcar a doua zi şi tu, străluceşti toată, într-un tutu verde sau roz!

Dragă BikeFest, mulţumesc pentru oportunitatea oferită! Eu m-am simţit excelent şi, din câte am observat în jur, la fel şi sutele de oameni, care au participat la acţiunile tale. Fiecare vârstă şi fiecare temperament şi-a găsit ceva pe măsura sa la BikeFest! Mai vin şi anul viitor (sper să mă primeşti) şi deja mă gândesc la ce voi crea special pentru tine! Şi pentru voi!

Bikefest5 Bikefest4 Bikefest3 Bikefest2 Bikefest1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *