Voi trebuie să ştiţi că odinioară, căsuţa bunicilor era “ţinută” doar de mamaia Lina, care, fără tataie, prăpădit demult, când nepoţii erau mici, reuşea să orânduiască toate cele acareturi şi culturi de pe lângă casă, aşa cum numai o ţărancă neaoşă ar fi putut. […]

Căsuţele supravieţuiesc însă timpului, într-un fel sau altul. Astfel că, după cum Moş Ene dăinuie şi ne-ademeneşte somnul în fiecare seară de când e lumea, iar copiii cei noi (de indigo, de sticlă) se pare că au sosit pentru a ne trezi, la fel se întâmplă şi în lumea căsuţelor. Ele dorm când nu le mai deschidem uşa şi dorm adânc, se ghemuiesc şi sunt bătute de vânturi şi ploi, până ce se trezeşte „zânul bun al caselor şi suflă peste ele”.

Citeste mai mult

Ea este Mara şi are 4 ani.

Şi poate nu o să îţi vină să crezi, dar motivul zâmbetului şi al stării de bine, surprinse în aceste imagini, au ca motiv simpla coroniţă de frunze verzi şi băţul uscat – „magica baghetă uriaşă”, cu care ea a devenit „zână de bună-dimineaţa”, desigur într-o dimineaţă a vacanţei de vară, la bunici.

Suntem conştineţi că bucuriile simple ale copiilor zilelor noastre tind să se stingă sub avalanşa de culori, lumini şi informaţii ale „minunilor tehnologiei”. Şi că măsura în care acestea le dezvoltă anumite abilităţi este aceeaşi în care sunt privaţi de lucruri importante pentru minte şi suflet – un apus de soare privit de pe o prispă de lemn, o carte citită pe pătură sub nuc, o leapşă jucată pe uliţă, în picioarele goale prin colbul călduţ…

Cu gândul la ce va deveni Mara în era informaţiei şi cu speranţa că bucuriile din copilăria mea (şi poate şi a ta), reînviate şi reinventate, vor putea însufleţi şi copilăriile altor micuţi, am pornit la drum cu ideea Casei Păpădiilor, care, în timp, va deveni nu numai un loc al poveştilor spuse la gura sobei sau în jurul unui foc de tabără, ci şi al întâmplărilor trăite şi al lucrurilor create, al amintirilor pentru întreaga viaţă.